II Craiu Ana - Administrare imobil
  • Acasa
  • Legislatie
  • Informatii utile
  • Modele documente
  • Fise post personal
  • Formulare contabile

Reglementări privind alegerea președintelui asociației de proprietari

6/8/2013

 
​Președintele asociației de proprietari este reprezentantul legal al acesteia. El este ales de către ceilalți membri ai asociației printr-un contract de mandat și nu poate fi angajat, cum este cazul administratorului, spre exemplu.
Pentru ca președintele să fie legal numit în funcție, acesta trebuie să fie ales în cadrul adunării generale a asociației de proprietari. Există două situații posibile: fie sunt mai mulți candidați, iar președinte va fi acela care adună cele mai multe voturi, fie acesta este ales prin voința majorității proprietarilor prezenți.
Majoritatea proprietarilor înseamnă jumătate plus unu din proprietarii care au locuințe în bloc, prezenți personal la adunare sau prin reprezentanți legal. Dacă la prima adunare generală nu este întrunit acest cvorum, ședința trebuie reconvocată în maximum 10 zile. La a doua ședință se pot adopta hotărâri, respectiv numi un președinte, doar cu majoritatea voturilor celor prezenți.
Președintele trebuie să fie proprietar în bloc și membru al asociației pentru a putea candida și fi ales și trebuie să aibă capacitate deplină de exercițiu, conform articolul 9 din legea 230/2007.
Articolul 9
Proprietarii membri ai asociatiei de proprietari au dreptul sa participe, cu drept de vot, la adunarea generala a proprietarilor, sa isi inscrie candidatura, sa candideze, sa aleaga si sa fie alesi in structura organizatorica a asociatiei de proprietari. Pentru a beneficia de dreptul de a fi ales, persoana in cauza trebuie sa aiba capacitate deplina de exercitiu.
Președintele poate fi schimbat de proprietari, prin organizarea unui adunări generale, prin votul majorității acestora.

Read More

De ce este important să te prezinți la ședințele adunării generale a asociației de proprietari?

6/8/2013

 
​Deși în adunarea generală a asociației de proprietari se iau hotărâri importante care vor trebui respectate de toți locatarii, chiar și de către cei care nu sunt membri în asociație, adevărul este că nu mulți proprietari se înghesuie să ia parte la aceste ședințe. Așa se face că, de multe ori, doar câțiva locatari care se prezintă la întâlnire ajung să ia decizii care îi afectează pe toți cei care fac parte din asociația respectivă.
Adunarea generală se organizează cel puțin o dată pe an, de regulă, în primul trimestru, însă poate fi convocată ori de câte ori apare o situație specială sau urgentă, de către comitetul executiv sau chiar de către proprietari, dacă se strâng minimum 20% din proprietarii membri în asociație.
De ce este important să te prezinți la ședințele adunării generale?
În adunarea generală se iau decizii cu privire la:
- bugetul de venituri și cheltuieli;
- angajarea / demiterea personalului;
- numirea / revocarea din funcție a președintelului, cenzorului și membrilor comitetului executiv;
- adoptarea, modificarea sau revocarea hotărârilor de altă natură;
- stabilirea fondurilor asociației;
- prezentarea situației financiare a asociației;
- stabilirea lucrărilor de reparații care vor fi întreprinse;
- stabilirea modalității de remunerare a președintelui asociației și a celorlalți membri ai comitetului executiv.
Așadar, cele mai importante hotărâri privind organizarea și funcționarea asociației de proprietari se iau în cadrul adunării generale. Acesta este momentul în care proprietarii se pot implica activ în luare deciziilor și pot influența, prin votul lor, întreg procesul de organizare viitoare a asociației. Din acest motiv, este foarte important ca un număr cât mai mare de proprietari să participe la ședințele adunării generale și să se asigure că au un cuvânt de spus în adoptarea deciziilor care vor sta la baza desfășurării activității asociației. La fel de important este și ca hotărârile luate în AG să fie reprezentative pentru majoritatea proprietarilor, iar un număr mare de membri prezenți va asigura îndeplinirea acestei condiții.
    Bucureşti

    Archives

    March 2021
    October 2018
    August 2018
    September 2017
    August 2017
    April 2017
    March 2017
    February 2017
    January 2017
    December 2016
    November 2016
    October 2016
    September 2016
    August 2014
    April 2014
    October 2013
    September 2013
    August 2013

    Categories

    All
    2013
    2014
    2016
    2017
    2018
    2021

    Author

    admin

    RSS Feed

Powered by Create your own unique website with customizable templates.