Scris de cineva care trăiește zilnic în hățișul acestei meserii
De ceva vreme, văd cum discuțiile despre asociațiile de proprietari aprind spiritele mai tare decât orice alt subiect. Cineva spune că nu e transparență, altcineva acuză salarii prea mari, iar de partea cealaltă, cei care muncesc în domeniu sunt priviți cu suspiciune sau chiar ironizați.
E ușor să judeci din afară. Dar eu trăiesc din asta. Și simt nevoia să spun, pe înțelesul tuturor, cum arată de fapt munca într-o asociație și de ce, în toată povestea asta, adevărul are mai multe fețe.
Legea e clară: proprietarii trebuie să fie informați despre toate cheltuielile asociației — inclusiv despre salarii. Și au dreptate când cer să li se spună clar salariul brut și salariul net, pentru că altfel nu pot evalua cât costă, în realitate, un angajat al asociației.
Dar, pe de alta parte, asociațiile nu prea mai au angajați, așa ca totul de reduce la facturi pentru orice prestator de servicii, caz in care asociația nu mai împarte net si brut, ci doar o suma pe care o plătește pe factura, prestatorul achitând-si din acei bani toate taxele către stat.
Înțeleg frustrarea proprietarilor, mai ales a pensionarilor sau cei cu venituri mici, când văd că întreținerea crește. Este normal să urmăriți ca banii să fie cheltuiți corect. Dar trebuie să ținem cont că indemnizațiile conducerii asociației si factura administratorului, sunt doar o parte din cheltuielile lunare. Dar trebuie să ținem cont și că, dacă muncim la bloc nu putem lucra gratuit doar pentru că unii cred că sumele cerute sunt „prea mari”.
Administratorul nu trăiește cu aer. Cei mai mulți oameni nu știu ce presupune meseria asta. Credeți-mă, nu e „doar o listă lipită la avizier”. În spatele fiecărei sume sunt ore de muncă, telefoane, hârtii, nervi și responsabilitate legală.
Un administrator ține evidență contabilă separată pentru fiecare bloc, face încasări, depune declarații fiscale lună de lună, face plăți, ține registre, verifică încasări și restanțe, răspunde pentru erori, pentru lipsuri, pentru orice semnătură pusă greșit. Gestionează relația cu furnizorii, președintele, cenzorul, proprietarii, etc. și, peste toate, trebuie să rămână calm când e prins la mijloc între oamenii care trag fiecare într-o altă direcție. Toate acestea nu se văd întotdeauna și de multe ori se consideră că totul se face „automat”.
E o muncă solicitantă, neîntreruptă, cu legislație în continuă schimbare. Și, de cele mai multe ori, plătită mai prost decât femeia de serviciu sau decât firma de curățenie. De multe ori, pentru a avea un venit decent, administratorul e nevoit să administreze mai multe blocuri — iar atunci, în loc de recunoaștere, primește reproșul: „Dar ce mai vrei, că ai deja mai multe asociații, sigur te îmbogățești!” Adevărul e că nu te îmbogățești. Muncești mai mult. Dormi mai puțin. Greșești mai ușor, pentru că ești om, nu robot. Și, ironic, ești judecat de oameni care nu vin la ședințe, dar comentează la colțul blocului.
Sunt perfect de acord că trebuie să explicăm proprietarilor fiecare cheltuială, fiecare leu.
Dar uneori, transparența e cerută nu pentru înțelegere, ci pentru a găsi vinovați. Sunt proprietari care, oricât le explici, nu vor să înțeleagă. Nu pentru că n-ar fi capabili, ci pentru că e mai comod să creadă că cineva „fură”. Așa se creează disensiunile: din neîncredere, nu din necunoaștere.
Am întâlnit și oameni extraordinari — proprietari care vin, întreabă civilizat si ascultă explicațiile. Dar, din păcate, majoritatea nu participă, nu citesc, nu întreabă, ci doar reacționează când văd sumele crescând.
Marea dilemă: cine are dreptate? - Toți și niciunul.
Proprietarii au dreptate când cer claritate. Administratorii au dreptate când cer respect și o plată corectă. Greșim cu toții atunci când ne uităm unii la alții cu suspiciune, în loc să înțelegem că, la final, suntem aceeași echipă: oameni care încearcă să țină un bloc în picioare, într-o lume tot mai scumpă și mai grăbită.
Poate că proprietarii mănâncă cu șapte guri, iar administratorul doar cu una — dar și acea „gură” trebuie hrănită cinstit. Are familie, are facturi, are oboseală, ca oricare dintre proprietarii pe care îi deservește. Nimeni nu cere milă, ci echitate. Când cere o mărire de tarif, nu o face din lăcomie, ci pentru că, la fel ca toți ceilalți, trăiește în aceeași realitate în care crește totul: taxe, impozite, utilități. Un administrator bun merită plătit bine, la fel cum un proprietar cinstit merită respectul celui care administrează. Transparența trebuie să existe — e baza încrederii. Dar și recunoașterea muncii cinstite trebuie să existe — e baza respectului.
Oamenii uită repede că în propriul job cer măriri, bonusuri, beneficii, dar când e vorba de alții, devin foarte critici. E ca și cum ar spune: „Mie mi se cuvine pentru că muncesc, dar altul dacă cere mai mult, e lacom.” Asta e o formă de invidie socială și neînțelegere a muncii altora.
Și până nu le avem pe amândouă, vom rămâne într-un cerc vicios al suspiciunilor, al reproșurilor și al ședințelor care se termină în ceartă.
Eu cred că se poate și altfel. Se poate prin dialog, prin deschidere și printr-un strop de empatie, de ambele părți ale mesei.
E ușor să judeci din afară. Dar eu trăiesc din asta. Și simt nevoia să spun, pe înțelesul tuturor, cum arată de fapt munca într-o asociație și de ce, în toată povestea asta, adevărul are mai multe fețe.
Legea e clară: proprietarii trebuie să fie informați despre toate cheltuielile asociației — inclusiv despre salarii. Și au dreptate când cer să li se spună clar salariul brut și salariul net, pentru că altfel nu pot evalua cât costă, în realitate, un angajat al asociației.
Dar, pe de alta parte, asociațiile nu prea mai au angajați, așa ca totul de reduce la facturi pentru orice prestator de servicii, caz in care asociația nu mai împarte net si brut, ci doar o suma pe care o plătește pe factura, prestatorul achitând-si din acei bani toate taxele către stat.
Înțeleg frustrarea proprietarilor, mai ales a pensionarilor sau cei cu venituri mici, când văd că întreținerea crește. Este normal să urmăriți ca banii să fie cheltuiți corect. Dar trebuie să ținem cont că indemnizațiile conducerii asociației si factura administratorului, sunt doar o parte din cheltuielile lunare. Dar trebuie să ținem cont și că, dacă muncim la bloc nu putem lucra gratuit doar pentru că unii cred că sumele cerute sunt „prea mari”.
Administratorul nu trăiește cu aer. Cei mai mulți oameni nu știu ce presupune meseria asta. Credeți-mă, nu e „doar o listă lipită la avizier”. În spatele fiecărei sume sunt ore de muncă, telefoane, hârtii, nervi și responsabilitate legală.
Un administrator ține evidență contabilă separată pentru fiecare bloc, face încasări, depune declarații fiscale lună de lună, face plăți, ține registre, verifică încasări și restanțe, răspunde pentru erori, pentru lipsuri, pentru orice semnătură pusă greșit. Gestionează relația cu furnizorii, președintele, cenzorul, proprietarii, etc. și, peste toate, trebuie să rămână calm când e prins la mijloc între oamenii care trag fiecare într-o altă direcție. Toate acestea nu se văd întotdeauna și de multe ori se consideră că totul se face „automat”.
E o muncă solicitantă, neîntreruptă, cu legislație în continuă schimbare. Și, de cele mai multe ori, plătită mai prost decât femeia de serviciu sau decât firma de curățenie. De multe ori, pentru a avea un venit decent, administratorul e nevoit să administreze mai multe blocuri — iar atunci, în loc de recunoaștere, primește reproșul: „Dar ce mai vrei, că ai deja mai multe asociații, sigur te îmbogățești!” Adevărul e că nu te îmbogățești. Muncești mai mult. Dormi mai puțin. Greșești mai ușor, pentru că ești om, nu robot. Și, ironic, ești judecat de oameni care nu vin la ședințe, dar comentează la colțul blocului.
Sunt perfect de acord că trebuie să explicăm proprietarilor fiecare cheltuială, fiecare leu.
Dar uneori, transparența e cerută nu pentru înțelegere, ci pentru a găsi vinovați. Sunt proprietari care, oricât le explici, nu vor să înțeleagă. Nu pentru că n-ar fi capabili, ci pentru că e mai comod să creadă că cineva „fură”. Așa se creează disensiunile: din neîncredere, nu din necunoaștere.
Am întâlnit și oameni extraordinari — proprietari care vin, întreabă civilizat si ascultă explicațiile. Dar, din păcate, majoritatea nu participă, nu citesc, nu întreabă, ci doar reacționează când văd sumele crescând.
Marea dilemă: cine are dreptate? - Toți și niciunul.
Proprietarii au dreptate când cer claritate. Administratorii au dreptate când cer respect și o plată corectă. Greșim cu toții atunci când ne uităm unii la alții cu suspiciune, în loc să înțelegem că, la final, suntem aceeași echipă: oameni care încearcă să țină un bloc în picioare, într-o lume tot mai scumpă și mai grăbită.
Poate că proprietarii mănâncă cu șapte guri, iar administratorul doar cu una — dar și acea „gură” trebuie hrănită cinstit. Are familie, are facturi, are oboseală, ca oricare dintre proprietarii pe care îi deservește. Nimeni nu cere milă, ci echitate. Când cere o mărire de tarif, nu o face din lăcomie, ci pentru că, la fel ca toți ceilalți, trăiește în aceeași realitate în care crește totul: taxe, impozite, utilități. Un administrator bun merită plătit bine, la fel cum un proprietar cinstit merită respectul celui care administrează. Transparența trebuie să existe — e baza încrederii. Dar și recunoașterea muncii cinstite trebuie să existe — e baza respectului.
Oamenii uită repede că în propriul job cer măriri, bonusuri, beneficii, dar când e vorba de alții, devin foarte critici. E ca și cum ar spune: „Mie mi se cuvine pentru că muncesc, dar altul dacă cere mai mult, e lacom.” Asta e o formă de invidie socială și neînțelegere a muncii altora.
Și până nu le avem pe amândouă, vom rămâne într-un cerc vicios al suspiciunilor, al reproșurilor și al ședințelor care se termină în ceartă.
Eu cred că se poate și altfel. Se poate prin dialog, prin deschidere și printr-un strop de empatie, de ambele părți ale mesei.
RSS Feed
