Gazul nostru cel de toate zilele… pierdut pe traseu
Dacă ai impresia că viața într-un bloc de locatari e plictisitoare, înseamnă că nu ai trecut niciodată printr-o oprire de gaze. Povestea a început simplu, dar a evoluat într-o adevărată telenovelă cu multe personaje, răsturnări de situație și „specialiști” care mai de care.
- Distrigaz și sigiliul care s-a multiplicat
Totul a început când cineva a sunat la Distrigaz. Au venit băieții, s-au uitat, au văzut că exista deja un sigiliu vechi de la o reclamație anterioară și, ca să fie treaba completă, au mai pus unul. Două sigilii, ca două lacăte la ușa unei comori. Și, evident, au închis gazul.
De aici, a început aventura.
- Căutarea firmei perfecte
Eu și doamna președintă am dat drumul la telefon, am sunat la firme peste firme. Dar, după explozia din zonă, toate asociațiile s-au panicat și au început să caute verificări și montări de senzori. Firmele sunt mai aglomerate decât centrele comerciale în decembrie, așa că programările… când credeți că pot fi?
Exact: prin ianuarie 2026, după spusele multora.
- Apar „profesioniștii”
Între timp, au apărut câteva firme „profesioniste”. Profesioniste în promisiuni, nu în rezultate. Oamenii au fost ținuți acasă de vreo patru ori, fiecare cu speranța că „gata, azi vine gazul”.
De unde! Au venit, au cerut o grămadă de bani, au inspectat, au dat din cap inteligent și… au plecat cum au venit.
Cum în bloc exista acele ceasuri în apartamente, fiecare a venit cu câte o idee mai fantasmagorică decât cealaltă: „că e țeava așa”, „că trebuie spart dincolo”, „că e fluxul cosmic slab”, „că trebuie întoarsă luna cu fața spre sud” – numai soluții ce țineau mai mult de știință ocultă decât de instalații termice.
- O nouă firmă, o nouă speranță
Acum, doamna președintă a găsit o firmă care a reușit să bage presiune pe țeava comună. Un pas înainte – zicem noi.
Doar că au descoperit ceva ce se pare că știa jumătate de bloc: există pierderi pe coloana comună. Și dacă această firmă chiar reușește să finalizeze lucrarea (și noi sperăm!), vine partea cea mai frumoasă: redeschiderea gazelor de către Distrigaz.
La alte asociații, procesul acesta a durat cât o perioadă de gestație. Și nu exagerez.
- Viața fără gaze – sport extrem
Proprietarii, firește, sunt supărați. Unii gătesc la reșou, alții au trecut pe salate, iar alții au dezvoltat o relație foarte apropiată cu fast-food-ul din colț. De câte ori apar pe scară, sunt „întâmpinată” cu întrebarea clasică:
„Când vine gazul?”
Dacă aș avea un răspuns sigur, l-aș afișa în lift, pe ușă, pe geam, poate chiar și pe tricou.
- Speranța moare ultima
În momentul de față, suntem în așteptarea verdictului: se rezolvă pierderea sau nu? Și, dacă se rezolvă, cât mai durează până ne onorează Distrigaz cu prezența?
Greu de spus. Dar dacă ne-am pierdut gazul, măcar să nu ne pierdem și umorul – că altfel nu ne mai salvează nimeni.
În loc de final
Aventura gazelor ne-a învățat ceva: trăitul la bloc e un sport de echipă, iar echipa asta trebuie să aibă nervi, răbdare, telefoane infinite și, preferabil, simțul umorului bine antrenat.
Până apar vești noi, se rămâne în modul „supraviețuire” și oamenii visează la ziua în care vor putea aprinde aragazul fără emoții.

​De ceva vreme, văd cum discuțiile despre asociațiile de proprietari aprind spiritele mai tare decât orice alt subiect. Cineva spune că nu e transparență, altcineva acuză salarii prea mari, iar de partea cealaltă, cei care muncesc în domeniu sunt priviți cu suspiciune sau chiar ironizați.
E ușor să judeci din afară. Dar eu trăiesc din asta. Și simt nevoia să spun, pe înțelesul tuturor, cum arată de fapt munca într-o asociație și de ce, în toată povestea asta, adevărul are mai multe fețe.
Legea e clară: proprietarii trebuie să fie informați despre toate cheltuielile asociației — inclusiv despre salarii. Și au dreptate când cer să li se spună clar salariul brut și salariul net, pentru că altfel nu pot evalua cât costă, în realitate, un angajat al asociației.
Dar, pe de alta parte, asociațiile nu prea mai au angajați, așa ca totul de reduce la facturi pentru orice prestator de servicii, caz in care asociația nu mai împarte net si brut, ci doar o suma pe care o plătește pe factura, prestatorul achitând-si din acei bani toate taxele către stat.
Înțeleg frustrarea proprietarilor, mai ales a pensionarilor sau cei cu venituri mici, când văd că întreținerea crește. Este normal să urmăriți ca banii să fie cheltuiți corect. Dar trebuie să ținem cont că indemnizațiile conducerii asociației si factura administratorului, sunt doar o parte din cheltuielile lunare. Dar trebuie să ținem cont și că, dacă muncim la bloc nu putem lucra gratuit doar pentru că unii cred că sumele cerute sunt „prea mari”.
Administratorul nu trăiește cu aer. Cei mai mulți oameni nu știu ce presupune meseria asta. Credeți-mă, nu e „doar o listă lipită la avizier”. În spatele fiecărei sume sunt ore de muncă, telefoane, hârtii, nervi și responsabilitate legală.
Un administrator ține evidență contabilă separată pentru fiecare bloc, face încasări, depune declarații fiscale lună de lună, face plăți, ține registre, verifică încasări și restanțe, răspunde pentru erori, pentru lipsuri, pentru orice semnătură pusă greșit. Gestionează relația cu furnizorii, președintele, cenzorul, proprietarii, etc. și, peste toate, trebuie să rămână calm când e prins la mijloc între oamenii care trag fiecare într-o altă direcție. Toate acestea nu se văd întotdeauna și de multe ori se consideră că totul se face „automat”.
E o muncă solicitantă, neîntreruptă, cu legislație în continuă schimbare. Și, de cele mai multe ori, plătită mai prost decât femeia de serviciu sau decât firma de curățenie. De multe ori, pentru a avea un venit decent, administratorul e nevoit să administreze mai multe blocuri — iar atunci, în loc de recunoaștere, primește reproșul: „Dar ce mai vrei, că ai deja mai multe asociații, sigur te îmbogățești!” Adevărul e că nu te îmbogățești. Muncești mai mult. Dormi mai puțin. Greșești mai ușor, pentru că ești om, nu robot. Și, ironic, ești judecat de oameni care nu vin la ședințe, dar comentează la colțul blocului.
Sunt perfect de acord că trebuie să explicăm proprietarilor fiecare cheltuială, fiecare leu.
Dar uneori, transparența e cerută nu pentru înțelegere, ci pentru a găsi vinovați. Sunt proprietari care, oricât le explici, nu vor să înțeleagă. Nu pentru că n-ar fi capabili, ci pentru că e mai comod să creadă că cineva „fură”. Așa se creează disensiunile: din neîncredere, nu din necunoaștere.
Am întâlnit și oameni extraordinari — proprietari care vin, întreabă civilizat si ascultă explicațiile. Dar, din păcate, majoritatea nu participă, nu citesc, nu întreabă, ci doar reacționează când văd sumele crescând.
Marea dilemă: cine are dreptate? - Toți și niciunul.
Proprietarii au dreptate când cer claritate. Administratorii au dreptate când cer respect și o plată corectă. Greșim cu toții atunci când ne uităm unii la alții cu suspiciune, în loc să înțelegem că, la final, suntem aceeași echipă: oameni care încearcă să țină un bloc în picioare, într-o lume tot mai scumpă și mai grăbită.
Poate că proprietarii mănâncă cu șapte guri, iar administratorul doar cu una — dar și acea „gură” trebuie hrănită cinstit. Are familie, are facturi, are oboseală, ca oricare dintre proprietarii pe care îi deservește. Nimeni nu cere milă, ci echitate. Când cere o mărire de tarif, nu o face din lăcomie, ci pentru că, la fel ca toți ceilalți, trăiește în aceeași realitate în care crește totul: taxe, impozite, utilități. Un administrator bun merită plătit bine, la fel cum un proprietar cinstit merită respectul celui care administrează. Transparența trebuie să existe — e baza încrederii. Dar și recunoașterea muncii cinstite trebuie să existe — e baza respectului.
Oamenii uită repede că în propriul job cer măriri, bonusuri, beneficii, dar când e vorba de alții, devin foarte critici. E ca și cum ar spune: „Mie mi se cuvine pentru că muncesc, dar altul dacă cere mai mult, e lacom.” Asta e o formă de invidie socială și neînțelegere a muncii altora.
Și până nu le avem pe amândouă, vom rămâne într-un cerc vicios al suspiciunilor, al reproșurilor și al ședințelor care se termină în ceartă.
Eu cred că se poate și altfel. Se poate prin dialog, prin deschidere și printr-un strop de empatie, de ambele părți ale mesei.

Pe 3 noiembrie 2025, Intesa Sanpaolo Bank România a anunțat public, printr-un comunicat publicat pe HotNews.ro, că migrarea clienților First Bank către infrastructura sa operațională a fost „finalizată integral”. Potrivit declarației oficiale, „toți clienții, inclusiv cei care au migrat de la First Bank, și-au putut și își pot accesa conturile și fondurile prin card, aplicația de mobile banking sau direct în sucursale”.
Banca a mai precizat că eventualele dificultăți întâmpinate în perioada migrării au fost doar „temporare” și că „majoritatea problemelor tehnice au fost deja remediate”.
Din păcate, realitatea din teren contrazice radical aceste afirmații.
Numeroși clienți – atât persoane fizice, cât și juridice – se confruntă în continuare cu blocaje majore de acces la conturi, erori în aplicațiile de mobile și internet banking, imposibilitatea efectuării plăților și lipsa completă de suport din partea băncii.
În cazul meu, ca administrator al mai multor asociații de proprietari, situația este critică. Deși am urmat întocmai pașii de activare descriși de bancă și am transmis două sesizări (nr. 00159235 și 00159278), conturile juridice sunt inaccesibile.
Am mers personal la sucursala Panduri pe 4 și 5 noiembrie, unde personalul a fost amabil și a făcut tot posibilul, însă problema ține exclusiv de departamentul IT, care nu a oferit nicio soluție.
În tot acest timp:

• plățile către furnizori nu pot fi efectuate,
• facturile scadente generează penalități,
• call center-ul nu răspunde,
• iar banca trimite doar răspunsuri automate, cu instrucțiuni deja urmate fără succes.

Mai mult, chiar și aplicația pentru persoane fizice dă erori grave: codurile de recuperare cerute nu corespund, variind între 6, 8, 9 sau 10 cifre, ceea ce face imposibilă autentificarea.
În acest context, comunicatul oficial al Intesa Sanpaolo, care vorbește despre „finalizarea integrală” a migrării și „experiență fluentă pentru toți clienții”, este nu doar departe de adevăr, ci chiar înșelător.
Adevărul este că, la peste o săptămână de la așa-zisa „finalizare”, mii de clienți se află în imposibilitatea de a-și accesa conturile și fondurile.
Această situație arată o gravă lipsă de planificare, coordonare și respect față de clienți, mai ales față de cei juridici, a căror activitate financiară este efectiv paralizată.
Problemele tehnice nu mai pot fi numite „temporare” sau „izolate”, iar comunicarea publică a băncii pare mai degrabă un exercițiu de imagine decât o asumare reală a responsabilității.
Concluzie:
În timp ce Intesa Sanpaolo Bank transmite în presă mesaje despre „migrare finalizată și acces integral”, realitatea pentru o parte dintre clienți este una de blocaj total, lipsă de comunicare și neglijență gravă.
Situația necesită intervenția urgentă a conducerii băncii și a autorităților responsabile, pentru a restabili funcționarea normală a serviciilor și încrederea clienților.
HotNews.ro