Din poziția de administrator, am învățat să privesc cu calm anumite constante ale activității curente. Una dintre ele este apariția, la început de an, a solicitărilor de majorare din partea prestatorilor de servicii: mentenanță lift, interfon, curățenie, firmele care fac repartizarea la căldură și apă, angajați cu contract de muncă care au drepturi precum concediu de odihnă și perioade în care trebuie să fie supliniți corespunzător. Un proces firesc, ni se spune, și tratat, de regulă, cu maximă înțelegere. Nimic surprinzător aici — doar rutina anuală, repetitivă și previzibilă.
Interesant devine modul în care aceste majorări sunt gestionate. Pentru prestatorii de servicii, notificările sunt aprobate aproape automat, fără a fi discutate în adunarea generală. Niciodată nu li se spune că, oficial, ar trebui să treacă prin acest proces sau că asociația ar putea solicita oferte de preț alternative pentru a evalua piața. În schimb, se presupune că urgența serviciului justifică aprobarea rapidă: liftul trebuie să funcționeze, interfonul să fie activ, curățenia să nu lipsească, verificările lunare sau săptămânale să fie realizate… și, desigur, că drepturile angajaților sunt respectate fără întrebări suplimentare. Optimism administrativ, să zicem.
Între timp, administratorului i se aplică reguli complet diferite. Factura sa trebuie discutată și aprobată în adunarea generală, în detaliu, justificată, explicată la sânge și analizată de proprietari. Mai mult, i se reamintește frecvent că „oricum percepe o sumă mare”, că „oricum nu face mare lucru” și că „piața e plină de firme de administrare”, de parcă nimic din activitatea sa nu ar merita recunoaștere. În schimb, cei care vin să verifice, să repare, să mențină serviciile esențiale, nu trebuie să demonstreze nimic, niciun leu, nici o oră de muncă.
Diferența este evidentă: unii pot să obțină majorări rapide, fără discuție, invocând urgența, în timp ce alții trebuie să treacă prin filtrul formal al adunării generale, chiar dacă munca lor zilnică include mai multe activități concrete decât „o ora, două la încasări”. Prestatorii vin când sunt chemați, rezolvă problemele, dar nu trebuie să se justifice la fiecare leu. Administratorul, în schimb, este mereu sub lupa proprietarilor, cu totul neajutat de prezumția de competență pe care o au ceilalți furnizori, chiar daca activitatea lui susține întreaga funcționare a blocului.
Faptul că în contractele acestora sunt prevăzute verificări periodice, lunare sau chiar săptămânale, pare să fie un detaliu mai puțin important. Aceste activități fac parte din mentenanță, desigur, dar rămâne o întrebare delicată: urmărește cineva dacă ele chiar sunt efectuate conform contractului? Se întocmesc rapoarte? Se verifică prezența? Sau presupunem, cu un optimism sănătos, că totul este în regulă?
Nu este vorba despre a minimaliza munca prestatorilor — serviciile lor sunt necesare și importante. Dar nici despre a transforma administratorul în singurul furnizor care trebuie să demonstreze constant că merită costul solicitat, în timp ce alții beneficiază de încredere implicită și de aprobări rapide.
Este evident că principiul aprobării în adunarea generală, care ar trebui să fie aplicat consecvent, funcționează selectiv. Unii beneficiază de tratament preferențial, alții de proceduri birocratice și scepticism constant. Poate că lucrurile sunt bine așa. Poate că nu. Cert este că aplicarea principiilor diferă vizibil: unii trebuie să își justifice fiecare leu și fiecare oră, alții doar să invoce riscul de a nu mai presta. Iar „piața liberă” pare să funcționeze impecabil — mai ales acolo unde nu este nevoie să fie folosită.
Rămâne deschisă întrebarea: este acesta un sistem echilibrat sau doar convenabil pentru cei care stabilesc regulile? Liftul funcționează, interfonul funcționează, curățenia și repartizarea la căldură sunt asigurate, serviciile sunt prestate. Regulile sunt respectate… cel puțin parțial. Dar transparența și consecvența, acele principii pe care adunarea generală ar trebui să le protejeze, rămân mai degrabă teoretice.
O fi bine, o fi rău? Important este că funcționează. Cel puțin până la următoarea majorare. 

În ultimii ani, tot mai multe asociații de proprietari au început să folosească platforme online pentru calculul și plata întreținerii. Pentru proprietari, lucrurile par simple: vezi suma, plătești online și gata. În spate însă, lucrurile sunt mai sensibile din punct de vedere legal, iar recentele discuții despre autorizarea platformelor de plată au scos la iveală o problemă importantă: în contul cui ajung banii?
Legea care guvernează funcționarea asociațiilor de proprietari este Legea nr. 196/2018. Această lege pornește de la un principiu foarte clar: banii de întreținere aparțin exclusiv asociației de proprietari. Nu administratorului, nu firmei de software, nu unei platforme intermediare.
Din acest motiv, legea prevede că sumele datorate de proprietari trebuie fie încasate direct de asociație (numerar), fie plătite în contul bancar al asociației. Scopul acestei reguli este simplu: banii să fie mereu sub controlul asociației și să nu se amestece cu banii altor entități.
Problema apare atunci când o platformă online colectează plățile proprietarilor într-un cont deschis pe numele platformei. Chiar dacă intenția este ca banii să fie virați ulterior către asociație, din punct de vedere legal, plata nu mai este una directă către asociație. Pentru o perioadă – fie ea de câteva ore sau câteva zile – banii se află în patrimoniul unui terț.
Unii cred că această problemă ar dispărea dacă platforma ar fi autorizată de Banca Națională a României ca instituție de plată. În realitate, autorizarea rezolvă doar o parte a ecuației. Ea stabilește dacă platforma are voie să presteze servicii de plată, dar nu modifică regulile din Legea 196/2018.
Chiar și o platformă perfect autorizată din punct de vedere bancar nu poate deveni beneficiarul plății de întreținere. Legea asociațiilor nu permite ca plata să se facă „către platformă”, indiferent cât de reglementată ar fi aceasta. Beneficiarul trebuie să fie, din prima clipă, asociația de proprietari.
Există însă o variantă care respectă atât legea asociațiilor, cât și regulile bancare. Plata poate fi făcută printr-o platformă, dar banii trebuie să ajungă direct într-un cont deschis pe numele asociației. Acest cont poate fi unul clasic, deja existent, sau un cont dedicat, deschis special pentru asociație, cu un IBAN propriu. Platforma oferă infrastructura tehnică, inițiază plata și o evidențiază, dar nu „ține” banii.
Diferența poate părea subtilă, dar este esențială. A plăti „prin platformă” nu este același lucru cu a plăti „în contul platformei”. Prima variantă este compatibilă cu Legea 196/2018, a doua nu.
De aceea, discuțiile recente despre suspendarea unor servicii de plată nu țin doar de autorizații sau de reglementări bancare, ci și de respectarea strictă a regulilor privind banii asociațiilor de proprietari. Legea a fost gândită tocmai pentru a preveni situații în care fondurile asociațiilor devin greu de urmărit sau vulnerabile.
Concluzia este una simplă: digitalizarea este binevenită și necesară, dar ea trebuie făcută astfel încât banii asociației să rămână ai asociației, în mod clar și neîntrerupt. Orice soluție care respectă acest principiu este legală. Orice soluție care îl ocolește, chiar și cu bune intenții, ajunge inevitabil într-o zonă problematică.

Revenim, inevitabil, la un subiect care aprinde spiritele în aproape toate asociațiile de proprietari: salariile și facturile administratorilor. Este suficient să arunci o privire pe grupurile de socializare dedicate asociațiilor de proprietari pentru a observa aceeași nemulțumire recurentă: „Administratorul este prea bine plătit”. Indemnizația președintelui este menționată și ea, dar mult mai timid.
La nivel național pare să se fi creat o adevărată psihoză: convingerea că „toată lumea fură”, iar cei frustrați sunt cei care nu apucă și ei „un procent”. În acest context, toți cer ca salariul sau factura administratorului să fie discutată și aprobată exclusiv în adunarea generală.
Și totuși, aproape nimeni nu își pune o întrebare esențială: de ce nu se aplică aceeași regulă și firmelor care prestează alte servicii?
Dublul standard din asociațiile de proprietari
Contractele pentru mentenanța ascensorului, interfonului, subsolului, citirea și calculul contoarelor de apă sau al repartitoarelor sunt, de cele mai multe ori, majorate automat, fără dezbatere reală în adunarea generală. Proprietarii acceptă creșterile de preț fără prea multe explicații.
Când am ridicat această problemă, răspunsul a fost dezarmant: „Nu vrem să plece firmele dacă nu le acordăm majorarea.”
Interesant. Așadar, pentru aceste firme se face orice compromis, dar administratorul poate pleca liniștit, pentru că „sunt destule firme sau PFA-uri care cer mai puțin”.
Se scapă însă din vedere un lucru fundamental: competența costă.
Dacă alegi administratorul doar după criteriul „cel mai ieftin”, riști să te confrunți cu surprize neplăcute: lipsă de transparență, facturi neplătite, datorii acumulate sau chiar sistarea utilităților.
Așteptări nerealiste și responsabilități ignorate
În aproape toate asociațiile se regăsește aceeași mentalitate: administratorul trebuie:

• să vină cu bani de acasă pentru reparații urgente;
• să își plătească singur semnătura electronică;
• să achite din buzunarul propriu amenzile, deși nerespectarea aparține proprietarilor;
• să folosească telefonul personal în interes de serviciu;
• să fie, pe lângă administrator, și inspector de resurse umane;
• să utilizeze aplicațiile instituțiilor publice pe internetul plătit tot de el;
• și, nu în ultimul rând, să își achite singur impozitele și contribuțiile aferente salariului.

În acest context, dacă vreți să vă revoltați, poate ar fi bine să nu o faceți doar pentru creșterea salariului administratorului. Nu v-am văzut revoltați atunci când a crescut salariul vostru. Știu, la voi creșterea este justificată – productivitatea nu e „doar niște date băgate într-un calculator și o oră-două de încasări”, nu-i așa?
Realitatea muncii de administrator
Așa cum am mai scris și cu alte ocazii, munca de administrator este:

• solicitantă;
• continuă;
• desfășurată într-un cadru legislativ aflat în permanentă schimbare.

Și, paradoxal, de multe ori este mai prost plătită decât munca femeii de serviciu sau a firmei de curățenie.
Drepturi pentru unii, obligații pentru alții
Legea nr. 196/2018 oferă proprietarilor – membri sau nu – o listă generoasă de drepturi. Dacă o analizezi atent, vei observa că administratorul, președintele, cenzorii și comitetul executiv au, în principal, doar obligații.
Este corect? Poate da, poate nu. Dar apare o întrebare legitimă: cine îi apără pe cei care conduc și administrează asociațiile?
Răspunsul standard este „Codul civil”. Parțial adevărat. Tocmai de aceea mulți recomandă ca, în adunarea generală, să se decidă desființarea postului de administrator intern și încheierea unui contract cu o firmă specializată. Teoretic, ieși mai ieftin și beneficiezi de personal calificat pentru toate activitățile.
Dar vine și un alt „sfat”, la fel de des întâlnit: contractați PFA-uri sau firme, pentru că puteți rezilia oricând contractul, chiar și fără un motiv real – inclusiv în situația în care administratorul a cerut o majorare, iar adunarea generală nu a fost de acord.
Concluzie
Poate că problema nu este cât câștigă administratorul, ci cum este perceput rolul lui. Până când asociațiile de proprietari nu vor înțelege că un administrator competent este un partener, nu un dușman, aceste conflicte vor continua. Iar costurile reale – financiare și administrative – vor fi suportate, în final, tot de proprietari.

Recent a fost modificat articolul 666 din Codul de Procedură Civilă, despre executările silite pornite pe baza hotărârilor judecătorești definitive. În presă sau pe internet s-a spus că această schimbare va ajuta asociațiile să recupereze mai repede banii și că va scurta procesele. Realitatea este, însă, mult mai nuanțată.
Ce s-a schimbat

• Executorul judecătoresc poate începe direct executarea unei hotărâri definitive, fără să mai ceară instanței încuviințarea formală a executării.
• Practic, un pas birocratic dispare: dosarul de încuviințare nu mai trebuie depus la instanță.

S-a eliminat un pas formal care, în majoritatea cazurilor, se rezolva într-un termen mai scurt sau mai lung (executorul depunea documentele, iar instanța decidea). Nu s-a intervenit însă în adevărata problemă: blocarea executării de către debitori prin contestații repetate.
Ce NU s-a schimbat

• Debitorul poate în continuare să conteste executarea silită sau să ceară suspendarea acesteia.
• Procesele de contestare pot dura ani de zile, chiar dacă există hotărâri definitive, irevocabile.
• Instanțele rămân implicate și trebuie să analizeze fiecare contestație sau cerere de suspendare.

Exemplu real: un restanțier poate bloca executarea de mai multe ori, chiar dacă toate hotărârile sunt definitive și executorul are documentele complete.
De ce nu e un câștig major pentru asociații

• Eliminarea încuviințării formale nu accelerează automat recuperarea banilor de la restanțieri „experimentați”.
• Documentele asociației pot fi corecte și complete, dar executarea poate fi tot blocată de instanțe prin contestări succesive.
• Problema reală, care împiedică recuperarea banilor, nu a fost abordată.

Din acest motiv, nu cred că modificarea a fost gândită pentru asociațiile de proprietari. Probabil a vizat alte categorii de debitori, pentru a permite executarea mai rapidă a unor persoane sau situații mai „simple”.
Unde ar fi trebuit intervenit

• Limitarea posibilității de a contesta sau suspenda la infinit executările silite.
• Asigurarea că o hotărâre definitivă, trecută prin toate căile legale, poate fi pusă în aplicare eficient, fără blocaje repetate.

Concluzie

• Modificarea art. 666 CPC este mai mult formală: simplifică un pas birocratic.
• Pentru debitori „rezistenți” sau cu experiență juridică, nimic nu se schimbă.
• Pentru situații simple, poate aduce un mic avantaj procedural, dar nu garantează recuperarea mai rapidă a banilor.

În concluzie, pentru asociații, lupta cu restanțierii rămâne la fel de dificilă și de lungă. Această modificare nu este „salvarea rapidă” pe care unii o prezintă în articolele online.
Modificarea nu este încă în vigoare, deoarece nu a fost publicată în Monitorul Oficial. Până la publicare, procedura veche se aplică.

Mai tot timpul ne lovim de situația în care mulți proprietari cred că, dacă nu folosesc anumite utilități sau au centrale proprii, nu trebuie să participe la cheltuielile comune. Această idee este greșită și, din păcate, generează dispute și neînțelegeri în bloc.
În acest articol explicăm clar ce spune legea și cum trebuie să contribuie fiecare proprietar la cheltuielile comune.
Ce spune legea
Conform Art. 75 alin. (4) din Legea nr. 196/2018:
„Niciun proprietar din condominiu nu este exceptat de la obligația de a contribui la plata cheltuielilor comune, ca urmare a renunțării la folosirea unei părți din proprietatea comună.”
Asta înseamnă că:

• Dacă conducta de gaz trece prin apartamentul tău și alimentează și alte apartamente, trebuie să contribui la cheltuieli, chiar dacă tu nu mai folosești gazul.
• Aceeași regulă se aplică la țevile de apă, instalațiile de încălzire centrală sau orice alt element comun din bloc.

Practic, dacă e comun, e responsabilitate comună.
Exemple care apar frecvent

1. Proprietarul care nu mai folosește gazul natural

• Chiar dacă și-a pus centrală proprie sau nu mai folosește gazul, nu poate refuza să plătească pentru conducta comună.
• Motiv: conducta este un element comun care servește și altor apartamente.
• Proprietarul cu centrală proprie

• Poate să-și încălzească apartamentul cu centrala lui, dar tot trebuie să contribuie la întreținerea și repararea țevilor comune de apă caldă și încălzire, pentru că ele deservesc și alte apartamente.
• Refuzul de a plăti pentru reparații sau înlocuiri comune
• Este ilegal: cheltuielile comune se plătesc proporțional cu cota-parte, indiferent dacă folosești sau nu utilitatea direct.

De ce este important să respectăm regula

• Asociația de proprietari este o entitate juridică, deci trebuie să mențină bunurile comune în stare bună.
• Dacă unii nu plătesc, se creează inechitate și riscul ca instalațiile să nu fie întreținute corespunzător.
• Întreținerea comună protejează toți proprietarii, chiar dacă unii folosesc mai mult sau mai puțin utilitățile.

Ce trebuie să facă proprietarii
Contribuie la cheltuielile comune conform cotei-părți, indiferent dacă folosești sau nu utilitatea.
Dacă ai nelămuriri cu modul de calcul, trimite o contestație scrisă către președintele asociației. Acesta o va înregistra oficial.
Refuzul de plată poate duce la penalități sau chiar la executare silită, conform legii.
Concluzie
Chiar dacă ai centrală proprie sau nu mai folosești o utilitate, nu te poți eschiva de la plata cheltuielilor comune. E corect și legal să participi proporțional cu cota-parte, pentru că instalațiile comune sunt folosite de toți proprietarii și trebuie întreținute corespunzător. Dacă e comun, e responsabilitate comună. Plătești proporțional cu cota-parte, indiferent dacă folosești sau nu utilitatea.

În asociațiile de proprietari, multe dispute sau confuzii apar din cauza modului greșit de depunere a cererilor. Proprietarii se informează adesea de pe rețelele de socializare, care nu oferă întotdeauna informații corecte. În acest articol, explicăm cine poate primi cereri oficiale, cum trebuie depuse și de ce este important să respectăm legislația.
Asociația de proprietari este o entitate juridică
O asociație de proprietari este persoană juridică, ceea ce înseamnă că orice cerere oficială trebuie să fie gestionată prin reprezentantul legal. În conformitate cu Legea nr. 196/2018, reprezentantul legal al asociației este președintele acesteia, care are obligația de a primi și înregistra cererile proprietarilor.
Această prevedere garantează trasabilitatea și valabilitatea juridică a tuturor solicitărilor. Orice cerere adresată altor persoane nu are efect legal și poate să nu fie soluționată.
Cui se adresează cererile
Toate cererile oficiale, precum:

• introducerea sau scoaterea de persoane de pe lista de întreținere;
• contestarea listei de întreținere sau a repartizări anumitor cheltuieli de cheltuieli;
• solicitarea de adeverințe sau certificate;
• cereri pentru relația cu primăria sau alte instituții;
• solicitări legate de vânzare, cumpărare sau înregistrare chiriași

trebuie depuse direct la președintele asociației, în formă scrisă, în două exemplare.
Președintele înregistrează cererea, acordă un număr de înregistrare și dată, apoi returnează unul dintre exemplare proprietarului ca dovadă că cererea a fost primită, urmând a remite răspunsul in termenul stabilit de lege. Dacă președintele refuză să primească cererea sau să o înregistreze, proprietarul poate trimite documentul prin poștă cu confirmare de primire.
Notă importantă: Orice canal electronic – email, grup WhatsApp, platformă online – este doar informativ și nu poate fi considerat oficial până la modificarea Legii asociațiilor de proprietari.
Cui nu se adresează cererile
Este la fel de important să știm cine nu poate primi cereri:

• Administratorul: are atribuții contabile și de evidență, dar nu poate soluționa cereri juridice sau contestații;
• Alți membri ai comitetului sau proprietari voluntari: orice cerere adresată acestora nu produce efect legal;

• Chiriașii: nu pot depune cereri oficiale și nu pot contesta decizii ale asociației, decât dacă au o împuternicire scrisă de la proprietar, deoarece asociația are raport juridic exclusiv cu proprietarul.

Orice cerere transmisă prin email sau grup de socializare este doar pentru clarificări neoficiale și nu este valabilă juridic.
Drepturile și limitările chiriașilor
Chiriașii pot participa la Adunarea Generală doar cu o împuternicire scrisă de la proprietar. În lipsa acesteia:

• cererile lor nu sunt recunoscute;
• participarea la decizii nu are efect legal;
• orice contestație depusă de chiriaș este nulă din punct de vedere juridic.

Concluzie
Respectarea procedurii legale privind depunerea cererilor:

• protejează atât proprietarii, cât și conducerea asociației;
• asigură aplicarea corectă a legii;
• garantează trasabilitatea și validitatea cererilor;
• evită situații de contestații sau neînregistrare a solicitărilor.

Regula de aur: depuneți doar cereri scrise, în două exemplare, la președintele asociației. Canalele electronice sunt utile pentru întrebări și clarificări neoficiale, dar nu pot înlocui documentul oficial.

Problemele financiare din asociații apar adesea nu din rea-voință, ci din metode depășite de administrare. Nepăsarea, lipsa verificărilor și tentația de a alege cel mai ieftin serviciu creează condițiile perfecte pentru erori și, uneori, fraude.
Cazurile de fonduri dispărute nu mai sunt excepții izolate. Ele arată realități simple, dar esențiale: fără control și fără implicare, situațiile neplăcute apar rapid.
Un punct important pentru proprietari este alegerea administratorilor sau a prestatorilor. Mulți se bucură când găsesc un preț redus, dar „ieftin” nu înseamnă întotdeauna eficient. O ofertă prea mică poate ascunde lipsă de personal, pregătire insuficientă sau o gestiune deficitară. Pentru ca lucrurile să funcționeze corect, trebuie să plătești pe măsura calității. La multe asociații, preferința pentru prețul scăzut în dauna calității este exact ce generează problemele financiare.
Al doilea pas esențial este eliminarea numerarului și a casieriei. Toate plățile trebuie să ajungă direct în contul bancar al asociației. În acest fel, fiecare tranzacție devine verificabilă, clară și sigură, iar riscul de fraude se reduce semnificativ.
Platformele de administrare, cum este BlocManagerNET, reprezintă un instrument esențial pentru transparență. Ele permit atât administratorilor, conducerii asociației, cât și proprietarilor să acceseze facturile, soldurile, cheltuielile și documentele asociației în mod electronic, ordonat și sigur. Mai sunt si alte platforme similare care oferă cam aceleași funcții.
Este foarte important ca aceste platforme să fie proprietatea asociației, nu a administratorului. Doar astfel se asigură continuitatea documentelor și a istoricului financiar atunci când se schimbă administratorul. Fără această proprietate, riscul pierderii informațiilor critice este major, iar transparența completă devine imposibilă.
Implicarea cenzorului, a conducerii asociației, cat si a proprietarilor rămâne indispensabila. Chiar dacă unii, nu sunt contabili, trebuiesc verificate periodic facturile, soldurile și situația generală a fondurilor. Dacă proprietarii nu pun întrebări și nu urmăresc ce se întâmplă, nimeni nu o va face pentru ei.
În concluzie, protejarea banilor comunității se bazează pe câteva principii simple, dar eficiente: să alegi administratorii și prestatorii cu atenție, sa-i plătești corespunzător, plăți directe în contul asociației, utilizarea platformelor de administrare care aparțin asociației și implicarea activă a conducerii asociației cat si a proprietarilor. Urmând aceste măsuri, comunitățile funcționează transparent, sigur și fără surprize neplăcute, iar fondurile sunt protejate prin implicarea activă a conducerii și a proprietarilor.

Gazul nostru cel de toate zilele… pierdut pe traseu
Dacă ai impresia că viața într-un bloc de locatari e plictisitoare, înseamnă că nu ai trecut niciodată printr-o oprire de gaze. Povestea a început simplu, dar a evoluat într-o adevărată telenovelă cu multe personaje, răsturnări de situație și „specialiști” care mai de care.
- Distrigaz și sigiliul care s-a multiplicat
Totul a început când cineva a sunat la Distrigaz. Au venit băieții, s-au uitat, au văzut că exista deja un sigiliu vechi de la o reclamație anterioară și, ca să fie treaba completă, au mai pus unul. Două sigilii, ca două lacăte la ușa unei comori. Și, evident, au închis gazul.
De aici, a început aventura.
- Căutarea firmei perfecte
Eu și doamna președintă am dat drumul la telefon, am sunat la firme peste firme. Dar, după explozia din zonă, toate asociațiile s-au panicat și au început să caute verificări și montări de senzori. Firmele sunt mai aglomerate decât centrele comerciale în decembrie, așa că programările… când credeți că pot fi?
Exact: prin ianuarie 2026, după spusele multora.
- Apar „profesioniștii”
Între timp, au apărut câteva firme „profesioniste”. Profesioniste în promisiuni, nu în rezultate. Oamenii au fost ținuți acasă de vreo patru ori, fiecare cu speranța că „gata, azi vine gazul”.
De unde! Au venit, au cerut o grămadă de bani, au inspectat, au dat din cap inteligent și… au plecat cum au venit.
Cum în bloc exista acele ceasuri în apartamente, fiecare a venit cu câte o idee mai fantasmagorică decât cealaltă: „că e țeava așa”, „că trebuie spart dincolo”, „că e fluxul cosmic slab”, „că trebuie întoarsă luna cu fața spre sud” – numai soluții ce țineau mai mult de știință ocultă decât de instalații termice.
- O nouă firmă, o nouă speranță
Acum, doamna președintă a găsit o firmă care a reușit să bage presiune pe țeava comună. Un pas înainte – zicem noi.
Doar că au descoperit ceva ce se pare că știa jumătate de bloc: există pierderi pe coloana comună. Și dacă această firmă chiar reușește să finalizeze lucrarea (și noi sperăm!), vine partea cea mai frumoasă: redeschiderea gazelor de către Distrigaz.
La alte asociații, procesul acesta a durat cât o perioadă de gestație. Și nu exagerez.
- Viața fără gaze – sport extrem
Proprietarii, firește, sunt supărați. Unii gătesc la reșou, alții au trecut pe salate, iar alții au dezvoltat o relație foarte apropiată cu fast-food-ul din colț. De câte ori apar pe scară, sunt „întâmpinată” cu întrebarea clasică:
„Când vine gazul?”
Dacă aș avea un răspuns sigur, l-aș afișa în lift, pe ușă, pe geam, poate chiar și pe tricou.
- Speranța moare ultima
În momentul de față, suntem în așteptarea verdictului: se rezolvă pierderea sau nu? Și, dacă se rezolvă, cât mai durează până ne onorează Distrigaz cu prezența?
Greu de spus. Dar dacă ne-am pierdut gazul, măcar să nu ne pierdem și umorul – că altfel nu ne mai salvează nimeni.
În loc de final
Aventura gazelor ne-a învățat ceva: trăitul la bloc e un sport de echipă, iar echipa asta trebuie să aibă nervi, răbdare, telefoane infinite și, preferabil, simțul umorului bine antrenat.
Până apar vești noi, se rămâne în modul „supraviețuire” și oamenii visează la ziua în care vor putea aprinde aragazul fără emoții.

​De ceva vreme, văd cum discuțiile despre asociațiile de proprietari aprind spiritele mai tare decât orice alt subiect. Cineva spune că nu e transparență, altcineva acuză salarii prea mari, iar de partea cealaltă, cei care muncesc în domeniu sunt priviți cu suspiciune sau chiar ironizați.
E ușor să judeci din afară. Dar eu trăiesc din asta. Și simt nevoia să spun, pe înțelesul tuturor, cum arată de fapt munca într-o asociație și de ce, în toată povestea asta, adevărul are mai multe fețe.
Legea e clară: proprietarii trebuie să fie informați despre toate cheltuielile asociației — inclusiv despre salarii. Și au dreptate când cer să li se spună clar salariul brut și salariul net, pentru că altfel nu pot evalua cât costă, în realitate, un angajat al asociației.
Dar, pe de alta parte, asociațiile nu prea mai au angajați, așa ca totul de reduce la facturi pentru orice prestator de servicii, caz in care asociația nu mai împarte net si brut, ci doar o suma pe care o plătește pe factura, prestatorul achitând-si din acei bani toate taxele către stat.
Înțeleg frustrarea proprietarilor, mai ales a pensionarilor sau cei cu venituri mici, când văd că întreținerea crește. Este normal să urmăriți ca banii să fie cheltuiți corect. Dar trebuie să ținem cont că indemnizațiile conducerii asociației si factura administratorului, sunt doar o parte din cheltuielile lunare. Dar trebuie să ținem cont și că, dacă muncim la bloc nu putem lucra gratuit doar pentru că unii cred că sumele cerute sunt „prea mari”.
Administratorul nu trăiește cu aer. Cei mai mulți oameni nu știu ce presupune meseria asta. Credeți-mă, nu e „doar o listă lipită la avizier”. În spatele fiecărei sume sunt ore de muncă, telefoane, hârtii, nervi și responsabilitate legală.
Un administrator ține evidență contabilă separată pentru fiecare bloc, face încasări, depune declarații fiscale lună de lună, face plăți, ține registre, verifică încasări și restanțe, răspunde pentru erori, pentru lipsuri, pentru orice semnătură pusă greșit. Gestionează relația cu furnizorii, președintele, cenzorul, proprietarii, etc. și, peste toate, trebuie să rămână calm când e prins la mijloc între oamenii care trag fiecare într-o altă direcție. Toate acestea nu se văd întotdeauna și de multe ori se consideră că totul se face „automat”.
E o muncă solicitantă, neîntreruptă, cu legislație în continuă schimbare. Și, de cele mai multe ori, plătită mai prost decât femeia de serviciu sau decât firma de curățenie. De multe ori, pentru a avea un venit decent, administratorul e nevoit să administreze mai multe blocuri — iar atunci, în loc de recunoaștere, primește reproșul: „Dar ce mai vrei, că ai deja mai multe asociații, sigur te îmbogățești!” Adevărul e că nu te îmbogățești. Muncești mai mult. Dormi mai puțin. Greșești mai ușor, pentru că ești om, nu robot. Și, ironic, ești judecat de oameni care nu vin la ședințe, dar comentează la colțul blocului.
Sunt perfect de acord că trebuie să explicăm proprietarilor fiecare cheltuială, fiecare leu.
Dar uneori, transparența e cerută nu pentru înțelegere, ci pentru a găsi vinovați. Sunt proprietari care, oricât le explici, nu vor să înțeleagă. Nu pentru că n-ar fi capabili, ci pentru că e mai comod să creadă că cineva „fură”. Așa se creează disensiunile: din neîncredere, nu din necunoaștere.
Am întâlnit și oameni extraordinari — proprietari care vin, întreabă civilizat si ascultă explicațiile. Dar, din păcate, majoritatea nu participă, nu citesc, nu întreabă, ci doar reacționează când văd sumele crescând.
Marea dilemă: cine are dreptate? - Toți și niciunul.
Proprietarii au dreptate când cer claritate. Administratorii au dreptate când cer respect și o plată corectă. Greșim cu toții atunci când ne uităm unii la alții cu suspiciune, în loc să înțelegem că, la final, suntem aceeași echipă: oameni care încearcă să țină un bloc în picioare, într-o lume tot mai scumpă și mai grăbită.
Poate că proprietarii mănâncă cu șapte guri, iar administratorul doar cu una — dar și acea „gură” trebuie hrănită cinstit. Are familie, are facturi, are oboseală, ca oricare dintre proprietarii pe care îi deservește. Nimeni nu cere milă, ci echitate. Când cere o mărire de tarif, nu o face din lăcomie, ci pentru că, la fel ca toți ceilalți, trăiește în aceeași realitate în care crește totul: taxe, impozite, utilități. Un administrator bun merită plătit bine, la fel cum un proprietar cinstit merită respectul celui care administrează. Transparența trebuie să existe — e baza încrederii. Dar și recunoașterea muncii cinstite trebuie să existe — e baza respectului.
Oamenii uită repede că în propriul job cer măriri, bonusuri, beneficii, dar când e vorba de alții, devin foarte critici. E ca și cum ar spune: „Mie mi se cuvine pentru că muncesc, dar altul dacă cere mai mult, e lacom.” Asta e o formă de invidie socială și neînțelegere a muncii altora.
Și până nu le avem pe amândouă, vom rămâne într-un cerc vicios al suspiciunilor, al reproșurilor și al ședințelor care se termină în ceartă.
Eu cred că se poate și altfel. Se poate prin dialog, prin deschidere și printr-un strop de empatie, de ambele părți ale mesei.

Pe 3 noiembrie 2025, Intesa Sanpaolo Bank România a anunțat public, printr-un comunicat publicat pe HotNews.ro, că migrarea clienților First Bank către infrastructura sa operațională a fost „finalizată integral”. Potrivit declarației oficiale, „toți clienții, inclusiv cei care au migrat de la First Bank, și-au putut și își pot accesa conturile și fondurile prin card, aplicația de mobile banking sau direct în sucursale”.
Banca a mai precizat că eventualele dificultăți întâmpinate în perioada migrării au fost doar „temporare” și că „majoritatea problemelor tehnice au fost deja remediate”.
Din păcate, realitatea din teren contrazice radical aceste afirmații.
Numeroși clienți – atât persoane fizice, cât și juridice – se confruntă în continuare cu blocaje majore de acces la conturi, erori în aplicațiile de mobile și internet banking, imposibilitatea efectuării plăților și lipsa completă de suport din partea băncii.
În cazul meu, ca administrator al mai multor asociații de proprietari, situația este critică. Deși am urmat întocmai pașii de activare descriși de bancă și am transmis două sesizări (nr. 00159235 și 00159278), conturile juridice sunt inaccesibile.
Am mers personal la sucursala Panduri pe 4 și 5 noiembrie, unde personalul a fost amabil și a făcut tot posibilul, însă problema ține exclusiv de departamentul IT, care nu a oferit nicio soluție.
În tot acest timp:

• plățile către furnizori nu pot fi efectuate,
• facturile scadente generează penalități,
• call center-ul nu răspunde,
• iar banca trimite doar răspunsuri automate, cu instrucțiuni deja urmate fără succes.

Mai mult, chiar și aplicația pentru persoane fizice dă erori grave: codurile de recuperare cerute nu corespund, variind între 6, 8, 9 sau 10 cifre, ceea ce face imposibilă autentificarea.
În acest context, comunicatul oficial al Intesa Sanpaolo, care vorbește despre „finalizarea integrală” a migrării și „experiență fluentă pentru toți clienții”, este nu doar departe de adevăr, ci chiar înșelător.
Adevărul este că, la peste o săptămână de la așa-zisa „finalizare”, mii de clienți se află în imposibilitatea de a-și accesa conturile și fondurile.
Această situație arată o gravă lipsă de planificare, coordonare și respect față de clienți, mai ales față de cei juridici, a căror activitate financiară este efectiv paralizată.
Problemele tehnice nu mai pot fi numite „temporare” sau „izolate”, iar comunicarea publică a băncii pare mai degrabă un exercițiu de imagine decât o asumare reală a responsabilității.
Concluzie:
În timp ce Intesa Sanpaolo Bank transmite în presă mesaje despre „migrare finalizată și acces integral”, realitatea pentru o parte dintre clienți este una de blocaj total, lipsă de comunicare și neglijență gravă.
Situația necesită intervenția urgentă a conducerii băncii și a autorităților responsabile, pentru a restabili funcționarea normală a serviciilor și încrederea clienților.
HotNews.ro